Căderi ale indicelui BET sunt înregistrate în această dimineață pe Bursa de la București, inclusiv pentru acțiunile băncilor, după ce ministrul Finanțelor a vorbit ieri seara despre o taxă excepțională care să fie impusă asupra sectorului bancar.
Guvernul are în continuare în discuție pachetul de schimbări fiscale, aflat în pregătire, introducerea unei cote de taxare de 1% pe afacerile companiilor mari, dar lucrează și la un impozit special, în contextul profiturilor mari din sectoreul bancar, similar cu cele practicate în țări precum Italia sau Ungaria, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. El a precizat, referitor la impozitul pe venituri din dobânzi la titluri de stat, din pachetul de măsuri prezentate anterior de Profit.ro, că acesta se va aplica doar pentru titluri nou emise.
Proiectul legislativ care prevede reducerea impozitului pe dividende de la 8% la 5%, așa cum a fost până anul trecut, a fost respins la doar un vot diferență în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum deputaților pentru dezbatere și vot final.
Fostul premier și ministru de Finanțe Florin Cîțu, în calitate de senator PNL, împreună cu deputatul liberal Dan Vîlceanu, cel care a fost, la rândul său, ministru de finanțe în Guvernul Cîțu, alături de alți cinci deputați din PNL, au inițiat un proiect legislativ care prevede reducerea impozitului pe dividede de la 8% la 5%.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea pentru aprobarea OG16, adoptată de către Parlament la mijlocul lunii noiembrie și contestată ulterior, fără succes, la Curtea Constituțională. După promulgare, urmează publicarea în Monitorul Oficial.
Parlamentul a adoptat astăzi proiectul de lege pentru aprobarea OG16, cu unele modificări importante. Astfel, impozitele pentru locuințe nu vor mai crește până în 2025, consultanța fiscală scapă de restricția privind veniturile microîntreprinderilor din activități de consultanță și management, pragul de 500.000 de euro pentru aplicarea regimului de microîntreprindere se va calcula la veniturile din 2023, autoritățile locale vor putea acorda facilități la impozit celor care ăși reabilitează locuințele, iar cota de 5% pentru dividendele distribuite în 2022 a fost stabilită mai clar. În plus, plenul Camerei Deputaților a renunțat la creșterea impozitării unor jocuri de norc și a adoptat două amendamente respinse anterior în comisii, pentru schimbarea modului de calcul al accizei la bere și alcool și pentru modul în care este calculată cifra de afaceri pentru facilități fiscale acordate companiilor din construcții, astfel încât companiile cu afaceri în afara României să nu fie dezavantajate.
Companiile care înregistrează capitaluri proprii pozivitve precum șicele care majorează anual aceste capitaluri vor beneficia de o reducere a impozitelor, potrivit unei scheme de ajutor de stat discutate de Guvern în primă lectură.
Guvernul se gândește, la rândul său, la dividende suplimentare de la companii de stat, după modelul Fondului Proprietatea (FP), o decizie în acest sens fiind încă în discuție, afirmă pentru Profit.ro surse guvernamentale, după o întrevedere, miercuri, a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Fondului. Profit.ro a anunțat recent că FP, acționar minoritar, solicită ca Nuclearelectrica să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei și cere și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei, solicitări criticate.
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a transmis, în replică la solicitarea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, ca SNN să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei, că o astfel de distribuire ar afecta grav capacitatea companiei de a implementa proiectul retehnologizării reactorului 1 al centralei.
Guvernul revine, după 1 an și jumătate, la ideea de a acorda facilități fiscale pentru proprietarii care își cultivă terenurile agricole, dar și de a-i taxa suplimentar pe cei cu terenuri nelucrate. Astfel, va fi acceptată scutirea de la plata impozitului pentru terenurile arabile lucrate, dar concomitent va fi introdusă obligativitatea consiliilor locale de a majora impozitul pe teren cu până la 100 lei/hectar pentru terenurile arabile nelucrate 2 ani consecutiv.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
În primele 6 luni din 2018, OMV Petrom a efectuat achiziții de 190,8 milioane lei de la divizia Global Solutions, în creștere cu 8,5% față de perioada similară din 2017. OMV Petrom Global Solutions a terminat anul trecut cu un profit net de peste 16 milioane lei, la o cifră de afaceri de peste jumătate de miliard de lei, și cu un număr mediu de mai mult de 1.000 de angajați.
Gigantul mondial al semințelor agricole și pesticidelor Monsanto a vrut să retragă 50 de milioane de dolari din subsidiara sa locală, Monsanto România SRL, prin reducerea capitalului social al acesteia, pentru a-și susține strategia de extindere, însă s-a răzgândit după mai puțin de o lună, la sfatul consultanților săi fiscali, potrivit documentelor companiei.
Șansele ca Guvernul să elimine de anul următor impozitul pe dividende, de 5% în prezent, și să scadă TVA, măsuri incluse în Programul de Guvernare, sunt mici, în contextul presiunilor pe buget, a declarat Dan Bădin, Partener Coordonator servicii fiscale și juridice, Deloitte România. Orice modificare a planurilor autorităților în ce privește măsurile fiscale va depinde de execuția bugetară, în special de cea din ultimele luni ale anului, a spus acesta.
SIF Moldova anunțase anterior că Direcția Generală de Legislație Cod Fiscal și Reglementări Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor analizează, la solicitarea companiei, dacă textul Codului Fiscal impune sau nu impozitarea dividendelor încasate de fondurile de investiții fără personalitate juridică de la companiile la care dețin participații.
Problema le-a fost semnalată autorităților de către SIF Moldova, care a întrebat dacă este sau nu obligată să rețină și să vireze la buget impozitul pe dividendele pe care le plătește fondurilor mutuale care dețin acțiuni la acest SIF. Codul Fiscal se referă doar la persoane juridice în reglementarea impozitului pe dividende, nu și la entități fără personalitate juridică, precum fondurile mutuale.
Impozitul pe dividende va fi eliminat atunci când economia va permite, iar condițiile bugetare vor fi ameliorate, a anunțat astăzi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susținător al PSD și al Executivului. Impozitul era prevăzut, inclusiv în programul de guvernare, să fie eliminat de anul viitor.
Proiectul care schimbă Codul Fiscal nu mai prevede, în forma intrată în ședința de astăzi a Guvernului, eliminarea impozitului pe dividende, în prezent de 5%, și nici facilități fiscale pentru proprietarii care își cultivă terenurile agricole.
Proiectul care schimbă Codul Fiscal nu mai prevede, în forma intrată în ședința de astăzi a Guvernului, eliminarea impozitului pe dividende, în prezent de 5%, și nici facilități fiscale pentru proprietarii care își cultivă terenurile agricole.
Impozitul pe dividende, în prezent de 5%, va fi eliminat de la 1 ianuarie 2018, potrivit unui proiect de ordonanță pentru modificarea Codului Fiscal. Măsura renunțării la impozitarea dividendelor a fost anunțată de PSD încă de anul trecut și a fost inclusă în programul de guvernare.
Veniturile din dividende ar putea fi impozitate cu rate care s-ar apropia chiar și de 10% de anul următor, față de 5% în acest an și de 0% potrivit promisiunii din programul de guvernare al PSD, dacă autoritățile nu clarifică unele modificări avute în vedere la Codul Fiscal pentru trecerea de anul următor la impozitul pe venitul global, astfel încât să fie clar că aceste venituri sunt excluse din venitul global la care, după scăderea venitului neimpozabil și a deducerilor, va fi aplicată în noul sistem o cotă de impozitare de 10%, afirmă consultanții PwC.
Enel Energie Muntenia, subsidiara grupului italian omonim care furnizează electricitate pentru circa 1,1 milioane de consumatori din Capitală și județele Ilfov și Giurgiu, nu va acorda dividende acționarilor din profitul net obținut anul trecut, de circa 24,9 milioane lei, câștigul urmând să fie contabilizat ca rezultat reportat.
Guvernul trebuie să se hotărască ce vrea să stimuleze prin facilități fiscale, reinvestirea de către antreprenori a profiturilor obținute de firmele lor sau scoaterea acestor câștigurilor din firme sub formă de dividende, pentru că stimularea concomitent a ambelor este imposibilă, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.
Toate veniturile din dividende care vor fi distribuite în 2016 vor fi impozitate cu 5%, inclusiv dacă profiturile provin din anii anteriori. În schimb, dividendele care sunt deja repartizate până la încheierea lui 2015, chiar dacă nu au fost plătite, vor fi taxate cu 16%. Din 2017, va deveni obligatorie contribuția de sănătate.
România intră într-o zonă de competitivitate prin reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar posibilitatea de a distribui dividende în cursul anului, dorită de mediul de afaceri, nu este încă posibilă, a arătat Mihaela Mitroi, partener PwC.